Nichi

Strategie de brand

Client

Fondată în 1995 sub numele Niky Fashion, Nichi este una dintre companiile din industria regională de confecţii care a cunoscut o dezvoltare extrem de rapidă, afirmându-se ca un actor important în lumea modei feminine pret-à-porter din România.

Problemă

Creşterea rapidă a firmei, transformarea acesteia dintr-un producător regional într-unul naţional, aspirând la piaţa europeană, a făcut necesară o evaluare a poziţionării şi personalităţii brandului Niky Fashion.

Soluţie

Auditul de brand a avut ca scop clarificarea contextului concurenţial şi a evidenţiat nevoia unei relansări şi repoziţionări a brandului. A fost elaborată o nouă platformă de brand, ajustându-se şi politica de management intern al brandului şi a fost acordată consultanţă pentru lansarea noului brand.

În spiritul noilor valori, s-a renunţat la particula ‘Fashion’ şi s-a schimbat ortografierea numelui din Niky în NICHI. Logotipul a fost redesenat, acesta căpătând mai multă substanţă şi maturitate prin girarea dată direct de numele creatoarei, Cristina Nichita, dar şi eleganţă, prin simplitatea studiată a formei caracterelor şi paleta cromatică alb-negru.

Rebrandingul a permis astfel racordarea la valorile noului public al produselor, emanând forţa şi rafinamentul caracteristice femeii NICHI: puternică, inteligentă şi în acelaşi timp fermecătoare.

Descarcă studiul de caz
Strategie de brand
  • Str. Vasile Pogor, nr. 6, mansarda, Iasi 700110, România
  • ·
  • Tel: +40772036510, Fax: +40332882995
  • ·

  • Arhitect Stefan Burcus, Nr.8, Et.1, sector 1, Bucureşti 011415, România
  • ·
  • Tel: +40772036511, Fax: +40332882995